Fc Hermannstadt - debut victorios in liga a treia!

Sibiu

FC Hermannstadt a reușit să aibă un debut fericit în liga a 3-a a fotbalului românesc. Într-un meci transmis în direct de Ora de Sibiu, echipa lui Marian Mărgărit s-a impus cu 1-0 în fața celor de la FC Zalău. Cîrstean a marcat unicul gol al meciului. Sibienii au ratat și un penalty.

Peste 3.000 de spectatori au venit să vadă la lucru noua echipă de fotbal a Sibiului. FC Hermannstadt a debutat în eșalonul al treilea al fotbalului românesc chiar pe propria arenă. Municipalul a avut parte de agitație după câțiva ani de secetă în care pe arena cea mai mare a Sibiului nu s-au mai jucat meciuri de fotbal importante. Sibiul a dominat autoritar jocul și a avut ocazii mari de a înscrie prin Cîrstean, Tătar sau căpitanul Dâlbea. De partea cealaltă oaspeții s-au mulțumit doar să aibă acțiuni pe contratac. În minutul 68 Neacșa a irosit un penalty scos de Tătar, dar la faza imediat următoare Cîrstean a reușit o lovitură de cap din marginea careului mic, mingea poposind în poartă după ce a lovit bara din dreapta porții zălăuanilor. S-a terminat 1-0, iar sibienii au lăsat o impresie bună după primul meci în liga a III-a.

Sibiu